Goals: Be happy.

luni, 19 iunie 2017

Blind date cu Mirela Retegan sau "Astăzi despre Astăzi"

Mă prindea 12 noaptea acum două zile în plină manifestare de pozitivism și energie.
Îmi simțeam corpul cum o ia la vale dar starea interioară de atâta bine avea grijă să îl tragă la deal și să mai citească încă vreo 50 de pagini.

Vocea Umana


Cum? De ce?

Mirela Retegan și "Astăzi este despre Astăzi". Atât de mult m-a inspirat, atât de mult m-am și regăsit în unele gânduri de-ale ei, atât de multă energie îmi luam din câteva rânduri încât nu mai conta că trecuse mult de ora de somn.


Pe Mirela am descoperit-o mai mult în ultima perioadă. Interviul cu Lorena Buhnici și Andreea Esca m-a convins să o înțeleg și altfel. IAr cum atragem pentru noi ceea ce gândim, i-am găsit cartea și am luat-o fără să o răsfoiesc. Mi-am dat un blind date cu Mirela Retegan.

Întâlnirea cu ea (prin intermediul cărții) a decurs pe nesimțite. Știi cum e atunci când te simți atât de bine încât uiți să faci poze și să le pui pe Insta sau Facebook? Cam atât de bine a fost.

Textele din carte sunt împărțite în două și scrise sub formă de articol de blog: 

I: "astăzi e și despre ropotul vieții, despre imaginea din oglindă, despre fantomele trecutului și despre iubire" 

și II: "astăzi e, mai ales, despre copii, dar și despre părinți."

Ce înseamnă astăzi?

Se rezumă la experiența ei de viață și la ce a învățat despre ea în raport cu munca, oamenii, fericirea, iubirea, timpul, Dumnezeu, copii, curaj. Sunt texte mici, dar păstrează o simplitate. Acea simplitate care te îngână să o lași mai moale, să te joci puțin.


Unele sunt mai scurte, altele se întind pe mai multe pagini. Dar toate sunt scrise parcă pentru un om drag. Limbajul este ușor, nimic "termopanico-mansardico", dus înspre zona de poveste. Dacă e de noapte bună, dacă e de o zi ușoară sau de împărtășit prietenilor, o poți afla tu singur.


Despre viață, locuri de muncă și curaj

De ce te-ai mulțumi cu un loc de muncă în care să simți că e doar jumătate din ce visezi tu să faci? De ce te-ai mulțumi să trăiești doar o jumătate de relație? Ce crezi că se întâmplă cu toate jumătățile neconsumate? Se adună într-o lume a jumătăților netrăite, nemâncate, nedormite și neiubite. Și de acolo, din lumea lor, te strigă. Ai văzut vreodată oameni singuri pe stradă? Cu privirea ațintită într-un punct? Ei bine, oamenii aceia vorbesc cu jumătatea vieții lor, care își cere drepturile.

Toată viața am ținut diete. Toate dietele din lume. De câteva zile am început dieta minune. E o glumă această denumire, pentru ca de fapt nu e vorba de nicio denumire. Pur și simplu mănânc orice, dar la ore fixe: la șapte dimineața, la zece, la unu, la patru și la șapte seara. Nimic între mese, în afară de apă plată, cafea fără zahăr și lapte. În două săptămâni am slăbit cinci kilograme.


Despre iubire și părinți

Dacă ai tăi nu au știut cum să se apropie de tine, cum să te iubească, să te alinte, să te susțină, nu fi supărat pe ei. Dacă te-au certat în loc să râdă cu tine, (...), iartă-i. Dacă vrei să-ți fie prieteni, dacă îi vrei de partea ta, nu aștepta să vină ei. Sparge tu zidul. Ascultă-le poveștile. Acelea sunt viața lor. Dă-le de lucru. Găsește-le teme de studiat și de dezbătut. Astăzi tu trebuie să fii profesorul lor. Dacă vrei ca ei să învețe să trăiască în lumea ta, tu trebuie să-ți faci timp să-i ajuți să o înțeleagă. Materie cu materie. Fă-ți puțin timp să îți crești părinții și, cu ei aduși în lumea ta, o să câștigi tot timpul din lume.

Propriul copil mi-a zis într-o zi: "Mama, eu te iubesc tot timpul, dar nu te plac întotdeauna". M-a șocat. M-a contrariat. Am stat puțin să mă gândesc și mi-am dat seama că și eu o iubesc pe ea mereu, dar nu o plac întotdeauna. Și pot spune asta despre absolut toți oamenii din jurul meu pe care îi iubesc: nu îi plac întotdeauna. Dar există oameni pe care nu îi plac nicio clipă. Nu mi se potrivesc.

Despre puterea lui "mă fac de râs"

Și ce dacă ne facem de râs, ar trebui să ne facem de plâns? A fost întrebarea Fetiței Zurli într-un spectacol. (...) Vă propunem să repunem în drepturi această expresie. Să ne facem de râs. Să fim cât mai mulți de care să râdă lumea. Cei care nu se pot face de râs măcar să râdă. Hai să ne facem de râs împreună! Și dintr-o lume de plângăcioși și de văicăroși să ne transformăm într-o lume de răzăcioși. Așa, cu gura până la urechi și cu mâinile pe burtă. Ca Moș Crăciun. Și, ca pe el, o sa ne iubească toți.

Despre minuni

Înlocuiește fii cuminte cu fii fericit. Nu cred în efectul lui "Fii cuminte", ci în surpriza lui "Fii fericit".
Se vor opri și vor ridica sprâncenele. Prima oară, a doua oară, a treia oară. Apoi vor pune întrebări. Și-apoi vor începe să se obișnuiască și vor înțelege că, atunci când faci ceva deranjant pentru cei din jurul tău. nu poate să fie ceva care să te facă nici pe tine fericit.

Cu ce am rămas după ce am închis cartea?
Cu lacrimi dar și zâmbete. Și cu convingerea că dacă păstrăm un anumit grad de simplitate în viața noastră (în modul de a ne trăi experiențele, în vestimentație, în iubire, în gândire, în decizii), ne-am ușura traiul. Acea simplitate care îl face uneori pe un bătrân să fie mai înțelept.







duminică, 11 iunie 2017

Sub o mie de kilometri de cer

Despre asta a fost vorba în ultimele zile.
Un cer cât am putut să văd cu ochii și tot atâtea emoții și visuri.

N-ai încotro, când te caută schimbarea, trebuie să o cotrobăi de eventuale mijmașuri iar apoi să o accepți ca pe cea mai bună prietenă. Mie mi-a stat alături un an de zile, nu am știut cum să o tolerez astfel că a rămas în stand-by. Acum i-a venit și ei rândul. 

Spunea un om drag că ajung clișeuri vorbele pe care le-am iubit prea mult. Ei bine, eu o iubesc prea mult pe următoarea: tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un scop. Și chiar cred că dacă suntem puțin atenți la noi și la ce-i în jurul nostru, putem pune mâna pe noroc. Că doar nu apare așa de la sine. E nevoie de ceva muncă și din partea noastră. Altfel..degeaba cade para mălăiață în gura lu' Nătăfleață.

Acum a venit rândul schimbării și nu mi-e teamă. Nu după ce am văzut cât de frumoși sunt teii din București, cât de bine se simte când deschizi fereastra și crengile aproape că îți invadează teritoriul în care tu lucrezi. Nu mai spun de cântul păsărilor care își marchează zona și pe care vrei nu vrei, le adopți ca fiind inspirația de dimineață. Deși cafeaua nu-mi intră în program, aș putea să ignor asta și să-mi încep munca sub un tei bătrân, cu o cafea aromată și o revistă.




Sub o mie de kilometri de cer mi-am exersat vocea, gândurile, planurile și dorințele. Ploaia le-a scăldat și le-a dat un aer proaspăt. Se spune că ploaia înseamnă noroc și bani. N-am fost la nuntă, dar poate se aplică și în cazul meu. 


duminică, 4 iunie 2017

Domnul Tic, Laura sau despre fericire și alte personaje de carte

Pe Laura am găsit-o așa cum îi șade mai bine: în spatele cărtilor, alături de Tic, cu zâmbetul din dotare și ochii mici de atâta zâmbet. Peisajul se completa cu o expoziție poveste. În stânga lor stătea nestingherită o mașină de scris, completată ulterior cu un răvaș și ceva floricele de câmp.




Am vorbit despre Laura în postarea TED.
Dar am vrut să știu mai multe. Am vrut să descos acel zâmbet atât de molipsitor. De partea cealaltă, zâmbetul m-a primit cu brațele deschise și mi-a lăsat moștenire câteva pagini bune de inspirație. Unele din ele vor apărea, în curând, într-un interviu.

Nu știu dacă eu cred în muze, ci mai degrabă în personaje de carte. 

Mi-a rămas întipărit în minte vorba Laurei. În timp ce alții demontează mitul muzei, ea construiește un exercițiu nou de creativitate, și anume: personajul de carte. Se poate spune că se mândrește cu două: Andrei și Tic.

Vocea Umană

Cu cartea "Domnul Tic" m-am întâlnit în facultate.
Mi-a fost oferită cadou de Moș Nicolae.
Și o bună vreme a însemnat pentru mine lectura de seară, de dinainte de culcare, un fel de ritual pentru a visa frumos.

Laura își numește cărțile "jurnale de fericire", eu le numesc povești de noapte pentru o viață mai bună.


  • Am descoperit acolo un talent de a transmite stări cum rar am întâlnit. 
  • Am întâlnit un stil de a spune povești cum doar un bunic șugubăț le mai poate spune. 
  • Am dat peste o dragoste care acum mă provoacă să-mi trăiesc și eu dragostile mai frumos și mai poetic. 
  • Am intrat într-o lume care m-a făcut să visez mai des.


Scriu felii de zâmbete, scriu momente de viață irepetabile. Căci sunt vremuri în care noi zâmbim mult și-aș vrea să-mi amintesc totul atunci când o să-mi lipsească o doagă și fericirea ne va fi mai șubredă. (Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini)


De ce ar trebui să citești cărțile Laurei?


  • Fiindcă avem nevoie să credem în povești de dragoste

  • să credem că nu toate poveștile sunt desprinse din cărți, unele sunt desprinse din oameni

  • cuvintele pot răni, dar la fel de bine pot coase la loc părți rupte din noi

  • pentru o viață sănătoasă nu ai nevoie de bagaje fără număr, vorba lui Andrei "Atât am adunat până acum, o Laura și un Tic"

  • fie că ești copil, mamă, bunică, studentă, fericită, trist, aiurit sau debusolat, vei găsi măcar o pagină care să te facă să zâmbești

  • vei începe să scrii scrisori

Vocea Umană