Gânduri pentru neîndrăgostiți

Acum câțiva ani aș fi avut și eu nevoie de următoarele rânduri, implicit de această carte. Fie că am avut un iubit, fie că mă uitam urât la toate cuplurile deasupra cărora pluteau inimioare și ciocolate în formă de inimioară, nu am fost nicicând pe aceeași lungime de undă cu această zi a îndrăgostiților. Aka Sfântul Valentin. Mai ales că România chiar are o zi dedicată iubirii iar aceea este Dragobeta.

Vocea Umană

   "Mănâncă, roagă-te, iubește" a trecut deja de prima lectură, undeva prin liceu. Nu știu cât am înțeles atunci prin ce a trecut Elizabeth Gilbert. O recomandam doar fiindcă țineam minte "călătorie în Italia, India, Indonezia, super carte!". După șase ani, după despărțiri dureroase de prieteni și de un iubit la care m-am întors la fel cum se întoarce Liz după al ei David, după vizita în Italia, după experiențele yoga, povestea se simte altfel.

Astăzi (și mai ales acum, 14 sau 24 februarie! când peste tot în univers se zărește culoarea roșie), eu aș recomanda citirea câtorva pagini din ea. Aș recomanda cartea celor care se simt singuri și uitați, celor care se simt neiubiți sau neiubibili, celor care întră în hibernare până după 8 martie, celor care se reîntorc la iubiri învechite a mia oară, celor care uită că iubirea nu trebuie să doară, că persoana iubită poartă și propriul nume, acelora dintre voi care își proiectează fericirea doar în doi sau doar într-un El/Ea. Pe planeta asta este destul spațiu și aer atât pentru cei care se iubesc, cât și pentru cei care așteaptă. Între timp, să nu se piardă pe ei fiindcă degeaba îl/o găsești, dacă tot ce știi să faci este să bântui de colo până colo. În căutarea persoanei iubite nu ar fi chiar plăcut să ne pierdem pe noi. Aia tragedie.

Și pentru că această carte este despre strădania mea de a afla echilibrul, am structurat-o asemenea unei japa mala (rozariu): am împărțit-o în o sută opt povestiri (sau mărgele), (...) în trei secțiuni în care se vorbește despre Italia, India și Indonezia - cele trei țări pe care le-am vizitat de-a lungul unui an.

Sunt o femeie de carieră, trecută de treizeci de ani, abia ieșită dintr-o căsnicie ratată și dintr-un groaznic și interminabil divorț, urmat de o aventură amoroasă încheiată cum nu se poate mai prost. Cascada asta de eșecuri m-a transformat într-o femeie vulnerabilă, tristă și cu vreo șapte mii de ani mai bătrână.

Dintr-un amestec de disperare, noroc și curaj, femeia caută în 3 locuri ceea ce a pierdut timp de mulți ani.

Eu sunt vietatea cea mai dependentă de afecțiune (o combinație de golden retriever și lipitoare).

Câteodată am senzația că înțeleg divinul din lume, dar  e o senzație care dispare repede, pentru că mă bruiază toate dorințele și temerile mele meschine. Aș vrea să fiu mereu în prezența lui Dumnezeu. Dar nu călugărindu-mă sau renunțând de tot la plăcerile lumești. De fapt, cred că aș vrea să aflu cum să trăiesc pe lumea asta și să mă bucur de ea, dar fără să uit de Dumnezeu.

De aceea a ales să exploreze arta plăcerii în Italia, arta devoțiunii în India și arta de a le îmbina pe amândouă în Indonezia. 

Deși sfaturile cele mai bune sunt cele pe care ți le dă omul când tace (spune un vers), aș insista cu următoarele. Doar pentru că și eu le-am căutat la rândul meu și mi-ar fi folosit  o părere în plus.

Plăceri (ne)vinovate

"...am cheltuit o sumă de bani cu care aș fi putut să-mi cumpăr un bilet de avion pe o cursă transcontinentală. Am cumpărat de-acolo destulă lenjerie cât să-i ajungă fără probleme și unei sultane timp de o mie și una de nopți. Mi-am luat sutiene de toate formele și modelele. Mi-am luat cămăși de noapte care mai de care mai străvezii și mai decupate. Mi-am luat tot ce era mai mătăsos, mai catifelat, mai dantelat și mai picant."

Dragoste și alte năbădăi

"-Dar eu chiar l-am iubit.

-Mare brânză. Te-ai îndrăgostit. Nu-nțelegi ce s-a-ntâmplat? Tipu ăsta a atins ceva în inima ta, mai adânc decât îți închipuiai tu că se poate. Dragostea pe care ai simțit-o atunci a fost doar începutul. Abia i-ai prins gustul. Ai răbdare și-ai să vezi că poți să iubești mult mai mult de-atât."

"Până la urmă, frumusețea atrage fumusețe. E minunat să auzi asta. E cel mai frumos lucru din lume pe care ți-l poate spune dragostea vieții tale, atunci când nu îți spune "ÎNTOARCE-TE! NU MĂ PĂRĂSI! AM SĂ MĂ SCHIMB!"

"Lumea crede că sufletul pereche e cineva cu care te potrivești la fix. Dar sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ți arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care-ți atrage atenția asupra ta însăți, ca tu să-ți poți schimba viața. Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ți-e dat s-o întâlnești în viață, pentru că-ți dărâmă toate prejudecățile și te obligă să te trezești."

Spirit

"Trebuie să-ți ții picioarele foarte pe pâmânt, încât să simți că ai patru în loc de două. Așa vei putea rămâne ancorată în lume. Dar nu mai privi lumea cu mintea. Trebuie să te uiți la ea cu inima. Așa îl vei cunoaște pe Dumnezeu."

"Pe lumea asta nu există nici o problemă care să nu se poată rezolva cu o baie fierbinte, cu un whisky și o carte de rugăciuni."

"Yoga ține de autocontrol și de efortul susținut de care e nevoie pentru a nu te mai gândi obsesiv la greșelile trecutului și a nu-ți mai face griji legate de viitor."

 "Scopul yogăi e să descopere unirea dintre minte și corp, dintre individ și Dumnezeu, dintre gândurile noatre și sursa lor, dintre maestru și discipol, ba chiar dintre noi înșine și cei mai puțin flexibili decât noi. Anticii nu au creat aceste exerciții pentru corp ca să aibă o stare fizică mai bună, ci ca să-și relaxeze mușchii și mintea, pregătindu-le astfel pentru meditație. Adevărata yoga nu intră în concurență cu celelalte religii, nici nu le exclude."

"Suntem nefericiți fiindcă ne socotim niște biete făpturi singure în fața temerilor, defectelor, resentimentelor și mortalității noastre. Nu am fost în stare să recunoaștem caracterul nostru divin mai profund. Până când nu vor înțelege acest adevăr, spun yoghinii, oamenii vor trăi mereu copleșiți de disperare, noțiune exprimată extrem de grăitor în fraza exasperată a filosofului Epictet: Îl porți pe Dumnezeu înauntrul tău, biet nenorocit, fără ca măcar s-o știi."

Viață

"Omul nu e nici o marionetă în mâinile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e câte puțin din fiecare. Galopăm prin viață ca niște acrobați de circ, cu picioarele sprijinite pe spinările a doi cai care aleargă unul lângă celălalt - un picior pe cel numit "destin", celalalt pe calul numit "liber arbitru". Și întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în fiecare zi: cum îi deosebim între ei? Pe care din cei doi cai trebuie să-l lăsăm în pace, nefăcându-ne griji din cauza lui, pentru că oricum nu-l putem controla? Pe care trebuie să-l strunim din toate puterile? "

Vocea Umană