Goals: Be happy.

duminică, 26 februarie 2017

Cerere în...CĂLĂTORIE


Luna februarie a fost stabilită, în mod tacit și unanim (forțat pe alocuri) drept luna iubirii. S-ar părea că noi, românii, avem și mai multă iubire de dat, spre deosebire de alții. 14 și 24 februarie stau mărturie vie, plus grămada de inimi și trandafiri roșii. Sărbătorim de două ori într-o lună îndrăgostiții și nu ne pasă ce spun urâcioșii. Prin urmare, luna februarie este și luna cererilor.


Vocea Umană


...în călătorie. Poate că cea mai potrivită perioadă din an pentru a citi această carte. Poate că cea mai frumoasă cerere pe care am auzit-o și citit-o. De ce să ne supunem unui tipar  când și el săracul aproape că s-a săturat de vechimea lui. Are nevoie de o pauză. De ce să rămânem anonimi când creativitatea ne face atât de originali de frumoși?
          Mathilde și Edouard își scriu astfel cererea după ce s-au încumetat la îndeplinirea unui vis imposibil: o călătorie de nuntă, 6.000 de kilometri pe jos, fără bani, din Paris până în Ierusalim, având în dotare doar prospețimea dragostei și căsătoriei lor.


- Pune-ți picioarele aici, îmi zice Edouard.
- Unde? La kilometrul zero? De ce?
- E un punct de plecare...
Văd că ezită înainte de a-mi spune, încetișor, privindu-mă în ochi:
- Mathilde, vrei să mă însoțești?
- În călătorie?

- Cam așa ceva...Vrei să mă însoțești pentru toată viața?


Fiindcă atunci când iubești, nebunia visurilor este transmisă celuilalt, pe 17 iunie 2007 cei doi au spus "da" călătoriei. Un ruscac de patru kilograme trebuia să însemne toate condițiile lor: o saltea, o jachetă, o glugă, un fes, o busolă, un ac, o ață, un test de sarcină, o pensetă, pansamente, o bombă lacrimogenă. Buzunarele lor goale trebuia să scoată la iveală ospitalitatea oamenilor iar dragostea lor să furnizeze energie în momentele de slăbiciune.

Vocea Umană

Am înlocuit poșeta cu un rucsac doar un pic mai mare, inelul meu de logodnă cu pietricelele de pe drum, patul cu un strat de mușchi, fondul de ten cu bronzul, acoperișul cu stelele, televizorul cu o întâlnire sau un foc de tabără, fustele și panglicile cu pantaloni și sfori, zgomotul cu liniștea, ceasul cu busola, ritmul neînfrânat cu cel al pașilor.


          Cartea este un dicționar explicativ al unei relații, în termeni reali și contextuali. Se adresează oricărui tânăr îndrăgostit, oricărui cuplu, tinerilor căsătoriți sau celor care au îmbătrânit iubindu-se, celor care încă mai visează sau celor care au întrebări. Procesele lor de conștiință sunt redate separat, sub formă de jurnal,  în capitole diferite. Astfel se poate urmări gândirea unui alfa spre deosebire de sensibilitatea feminină, experiențele trăite împreună, dar resimțite diferit în funcție de personalitate.

          Drumul pe care l-au parcurs, l-au simțit piatră cu piatră. S-au aventurat pe ghețari, s-au ascuns de traficanți în șanțuri, s-au agățat de bomba lacrimogenă ca de ultima speranță de viață, li s-a refuzat adăpost de 12 ori la rând până când au dormit sub cerul cel de toate nopțile ca și cum ar fi făcut asta dintotdeauna. Varietatea experiențelor au dezvăluit varietatea stărilor lor interioare, complexităților și modului de a relaționa.


Singura luptă pe care o avem de dus e împotriva  propriilor noastre persoane. Dușmanul pe care vrem să-l învingem e cel care ne împiedică să iubim mai mult. Dacă mergem către Locurile Sfinte, Ierusalimul este, mai întâi, lăuntric.


          Poate că te gândești ce rost are, unde e distracția, când începe cheful? Cu siguranță o să le găsești pe măsură ce citești cartea. Mierea nu a fost prezentă pe parcursul acestor luni, nici șampania sau băile calde, spumoase cu miros de vanilie. Călătoria lor a fost furtuna dinaintea soarelui, fructul crud dinainte de a se coace și a deveni dulce. Rareori s-au bucurat de un respiro complet, fără întreruperi pe bază de vreme, animale, oameni, dureri sau frici. Nu și-au dat seama dar ei concepeau ceea ce mai târziu în relație se cheamă "doar lapte și miere". Cum? Cu fiecare pas pe care îl făceau în plus, fiecare orgoliu abandonat și fiecare cuget pe care îl destrămau în bucăți de idei.


Trebuie să faci dragoste des, dar nu numai când ești tânăr. Dragostea trebuie făcută. Îmi place expresia asta în sensul ei literal, fiindcă eu cred că dragostea nu este înnăscută. Nu se sinchisește de instinct sau de sentimentele care trec în goană. Dragostea trebuie făcută așa cum faci o călătorie. Alegi destinația, mijlocul de transport, hărțile. Pe drum șovăi, te adaptezi, îi dezvălui celuilalt scurtături și afinități. Dragostea e o călătorie pe măsură. Traseul trebuie conceput, parcurs cu răbdare și revizuit în mod frecvent. Atingerea unui vârf nu se face fără efort.


Ierusalimul le-a primit ofranda? Au rezistat mii de kilometri doar în compania celuilalt? A rămas cererea valabilă? Cartea rămâne cea mai bună achiziție în luna îndrăgostiților iar răspunsurile vor fi pe măsură.

Vocea Umană




luni, 20 februarie 2017

Cel mai fascinant ținut este ținutul de mână


Vocea Umană
Dintotdeauna poezia a fost veriga cea slabă în ceea ce privește relația mea cu literatura. Chiar și în școală am privit poezia cu scepticism. M-am numărat printre acei Toma necredincioși care nu reușeau să scoată dintr-un vers un înțeles. S-au numărat ani până să gust plăcerea unui vers, sentimentul unui volum de poezii pe măsuța de lemn de lângă pat. 

Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana ("Descântec de ploaie"  îmi spală de fiecare data păcatele sufletului și îl face să se simtă mai curat) sau Mircea Albulescu și-au unit operele în bibliotecă și am capitulat în fața lor.

Dar punctul culminant al predării s-a înregistrat treptat, urmărind blogul unui magician. A intrat pe sub piele asemenea unui fior și s-a răspândit în tot corpul, obligându-l la piele de găină. Mai bine spus al unui copil magician fiindcă se joacă cu litere. Le așază treptat, una după alta, cu răbdare și dichiseală. Apoi le ordonează în așa fel încât rezultatul pare desprins dintr-o magie. Dar răsare din jobenul din dotare:



Să nu crezi că nu știu 
că atunci când dorm
cu tine în brațe
tu îmi rearanjezi oasele
îmi pui creierul în locul inimii
inima în locul creierului și te ascunzi în pântecele mele
crescând înăuntru ca un nor
și dându-mi motive să inventez
de fiecare dată când mă trezesc singur
sentimentul de dor.
Să nu crezi că ai fi putut
să mă schimbi
din eu fără tine
în eu nu pot trăi fără tine
și să mă faci, pentru ceilalți,
de nerecunoscut,
dacă eu nu aș fi vrut.



În proaspătul volum de poezii, Le Mage sau Mihail Gavrilescu, adună câteva din creațiile care au făcut cititorii virtuali să pună stop scroll-ului. Puterea acestuia stă în răstălmăcirea cuvintelor, în alăturări îndrăznețe. Reușește să atragă spectatorii în magia lui, să îi facă martori de încredere în procesele sale cu muzele, cu iubirile distruse, despărțirile profunde sau nopțile petrecute în memoria amintirilor de demult. 

Ce ar fi dacă 
ne-am lua chiar acum inima în dinți
și ți-aș spune ce simt
și mi-ai spune ce simți.
Desigur, ar putea fi dureros
dar la fel de bine ar putea fi
ceva atât de frumos.
Ani, decenii, milenii
am putea să ne iubim
scriind poezii cu inimile noastre
pe corpurile noastre
până în momentul acela când
așezați pe băncuța din fața casei
așteptându-ne nepoții
la sfârșitul cărții
te voi întreba dacă-ți mai amintești
cuvântul-înainte:
"ia spune-mi, bătrânica mea,
mai ții minte?"


Dar la fel de bine am putea
să nu ne spunem nimic
să ne ascundem, să tăcem,
să evităm să ne privim
paronimic, omonimic, mimic
să împărțim unul la doi
și să ne prefacem că nu e
absolut nimic între noi.
Să ne rezumăm cărțile
irosindu-ne
ca și până acum
uitând că viața prinde sens
doar între două cuvinte:
primul: "ce ar fi dacă?"
ultimul: "mai ții minte?"





"În adâncul sufletului nostru e mereu trei dimineața" este motto-ul care guvernează această magie. E mereu trei dimineața și atunci e catharsis, fie pentru cei care creează, fie pentru cei care devorează creația. Întrebat într-un interviu ce semnificație poartă această declarație, poetul răspunde sincer:

Motto-ul blogului meu semnifică exact ceea ce simte fiecare că semnifică atunci când îl citeşte. Pentru mine unul, ora 3 noaptea este ora la care suntem singuri cu noi înşine, sinceri, desfăcuţi în faţa oglinzilor noastre interioare. E momentul zilei în care zgomotul lumii se odihneşte şi fiecare dintre noi îşi poate vedea mai bine eul în el. E ora la care suntem mai “adevăraţi”.

La fel de sincer rămâne și cu propria poezie. Spune că nu o folosește pe post de armă, ci pe post de steag alb după ce a sentimentul de iubire a învins:

Nu sunt genul care să cucerească o femeie prin poezie, în cazul meu poezia vine ca un sediment după ce iubirea deja s-a instalat.
 Cu siguranță sinceritatea și transparența cu care își dirijează cuvintele fac să miște sentimente chiar și acolo unde bate vântul. În Tristețea Îngerilor, am dat peste un fragment care rezumă la milimetru rolul unui poem, dar și efectul pe care îl obține Le Mage prin creațiile sale:

La ce bun poezia dacă nu-i stă în putere să schimbe destine? Sunt cărți care te fac să râzi, dar care nu mișcă nimic în viața cea adâncă. Apoi mai sunt cărți care te fac să te îndoiești, care îți aduc speranță, împing mai departe marginile lumii și îți amețesc mințile. Unele cărți sunt miezul lucrurilor, altele doar râsul din ele.

I-am mulțumit de fiecare dată când citindu-i câteva versuri, lumea asta a mea s-a împins cu un pas înainte spre semnificații mai profunde.


Vocea Umană



Citate interviu: http://damafarasecrete.eu/interviu-cu-poetul-mihai-gavrilescu/



luni, 13 februarie 2017

Gânduri pentru neîndrăgostiți


Acum câțiva ani aș fi avut și eu nevoie de următoarele rânduri, implicit de această carte. Fie că am avut un iubit, fie că mă uitam urât la toate cuplurile deasupra cărora pluteau inimioare și ciocolate în formă de inimioară, nu am fost nicicând pe aceeași lungime de undă cu această zi a îndrăgostiților. Aka Sfântul Valentin. Mai ales că România chiar are o zi dedicată iubirii iar aceea este Dragobeta.

Vocea Umană


   "Mănâncă, roagă-te, iubește" a trecut deja de prima lectură, undeva prin liceu. Nu știu cât am înțeles atunci prin ce a trecut Elizabeth Gilbert. O recomandam doar fiindcă țineam minte "călătorie în Italia, India, Indonezia, super carte!". După șase ani, după despărțiri dureroase de prieteni și de un iubit la care m-am întors la fel cum se întoarce Liz după al ei David, după vizita în Italia, după experiențele yoga, povestea se simte altfel.

Astăzi (și mai ales acum, 14 sau 24 februarie! când peste tot în univers se zărește culoarea roșie), eu aș recomanda citirea câtorva pagini din ea. Aș recomanda cartea celor care se simt singuri și uitați, celor care se simt neiubiți sau neiubibili, celor care întră în hibernare până după 8 martie, celor care se reîntorc la iubiri învechite a mia oară, celor care uită că iubirea nu trebuie să doară, că persoana iubită poartă și propriul nume, acelora dintre voi care își proiectează fericirea doar în doi sau doar într-un El/Ea. Pe planeta asta este destul spațiu și aer atât pentru cei care se iubesc, cât și pentru cei care așteaptă. Între timp, să nu se piardă pe ei fiindcă degeaba îl/o găsești, dacă tot ce știi să faci este să bântui de colo până colo. În căutarea persoanei iubite nu ar fi chiar plăcut să ne pierdem pe noi. Aia tragedie.


Și pentru că această carte este despre strădania mea de a afla echilibrul, am structurat-o asemenea unei japa mala (rozariu): am împărțit-o în o sută opt povestiri (sau mărgele), (...) în trei secțiuni în care se vorbește despre Italia, India și Indonezia - cele trei țări pe care le-am vizitat de-a lungul unui an.

Sunt o femeie de carieră, trecută de treizeci de ani, abia ieșită dintr-o căsnicie ratată și dintr-un groaznic și interminabil divorț, urmat de o aventură amoroasă încheiată cum nu se poate mai prost. Cascada asta de eșecuri m-a transformat într-o femeie vulnerabilă, tristă și cu vreo șapte mii de ani mai bătrână.

Dintr-un amestec de disperare, noroc și curaj, femeia caută în 3 locuri ceea ce a pierdut timp de mulți ani.

Eu sunt vietatea cea mai dependentă de afecțiune (o combinație de golden retriever și lipitoare).


Câteodată am senzația că înțeleg divinul din lume, dar  e o senzație care dispare repede, pentru că mă bruiază toate dorințele și temerile mele meschine. Aș vrea să fiu mereu în prezența lui Dumnezeu. Dar nu călugărindu-mă sau renunțând de tot la plăcerile lumești. De fapt, cred că aș vrea să aflu cum să trăiesc pe lumea asta și să mă bucur de ea, dar fără să uit de Dumnezeu.


De aceea a ales să exploreze arta plăcerii în Italia, arta devoțiunii în India și arta de a le îmbina pe amândouă în Indonezia. 








Deși sfaturile cele mai bune sunt cele pe care ți le dă omul când tace (spune un vers), aș insista cu următoarele. Doar pentru că și eu le-am căutat la rândul meu și mi-ar fi folosit  o părere în plus.





Plăceri (ne)vinovate

"...am cheltuit o sumă de bani cu care aș fi putut să-mi cumpăr un bilet de avion pe o cursă transcontinentală. Am cumpărat de-acolo destulă lenjerie cât să-i ajungă fără probleme și unei sultane timp de o mie și una de nopți. Mi-am luat sutiene de toate formele și modelele. Mi-am luat cămăși de noapte care mai de care mai străvezii și mai decupate. Mi-am luat tot ce era mai mătăsos, mai catifelat, mai dantelat și mai picant."

Dragoste și alte năbădăi

"-Dar eu chiar l-am iubit.
-Mare brânză. Te-ai îndrăgostit. Nu-nțelegi ce s-a-ntâmplat? Tipu ăsta a atins ceva în inima ta, mai adânc decât îți închipuiai tu că se poate. Dragostea pe care ai simțit-o atunci a fost doar începutul. Abia i-ai prins gustul. Ai răbdare și-ai să vezi că poți să iubești mult mai mult de-atât."

"Până la urmă, frumusețea atrage fumusețe. E minunat să auzi asta. E cel mai frumos lucru din lume pe care ți-l poate spune dragostea vieții tale, atunci când nu îți spune "ÎNTOARCE-TE! NU MĂ PĂRĂSI! AM SĂ MĂ SCHIMB!"

"Lumea crede că sufletul pereche e cineva cu care te potrivești la fix. Dar sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ți arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care-ți atrage atenția asupra ta însăți, ca tu să-ți poți schimba viața. Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ți-e dat s-o întâlnești în viață, pentru că-ți dărâmă toate prejudecățile și te obligă să te trezești."


Spirit

"Trebuie să-ți ții picioarele foarte pe pâmânt, încât să simți că ai patru în loc de două. Așa vei putea rămâne ancorată în lume. Dar nu mai privi lumea cu mintea. Trebuie să te uiți la ea cu inima. Așa îl vei cunoaște pe Dumnezeu."

"Pe lumea asta nu există nici o problemă care să nu se poată rezolva cu o baie fierbinte, cu un whisky și o carte de rugăciuni."

"Yoga ține de autocontrol și de efortul susținut de care e nevoie pentru a nu te mai gândi obsesiv la greșelile trecutului și a nu-ți mai face griji legate de viitor."

 "Scopul yogăi e să descopere unirea dintre minte și corp, dintre individ și Dumnezeu, dintre gândurile noatre și sursa lor, dintre maestru și discipol, ba chiar dintre noi înșine și cei mai puțin flexibili decât noi. Anticii nu au creat aceste exerciții pentru corp ca să aibă o stare fizică mai bună, ci ca să-și relaxeze mușchii și mintea, pregătindu-le astfel pentru meditație. Adevărata yoga nu intră în concurență cu celelalte religii, nici nu le exclude."





"Suntem nefericiți fiindcă ne socotim niște biete făpturi singure în fața temerilor, defectelor, resentimentelor și mortalității noastre. Nu am fost în stare să recunoaștem caracterul nostru divin mai profund. Până când nu vor înțelege acest adevăr, spun yoghinii, oamenii vor trăi mereu copleșiți de disperare, noțiune exprimată extrem de grăitor în fraza exasperată a filosofului Epictet: Îl porți pe Dumnezeu înauntrul tău, biet nenorocit, fără ca măcar s-o știi."


Viață

"Omul nu e nici o marionetă în mâinile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e câte puțin din fiecare. Galopăm prin viață ca niște acrobați de circ, cu picioarele sprijinite pe spinările a doi cai care aleargă unul lângă celălalt - un picior pe cel numit "destin", celalalt pe calul numit "liber arbitru". Și întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în fiecare zi: cum îi deosebim între ei? Pe care din cei doi cai trebuie să-l lăsăm în pace, nefăcându-ne griji din cauza lui, pentru că oricum nu-l putem controla? Pe care trebuie să-l strunim din toate puterile? "


Vocea Umană



marți, 7 februarie 2017

Sara...pe îndelete

Seara se lasă...
...în oboseală și în toate paginile de peste zi, pe care nu am reușit să le citesc

Pe înserate se înghesuie... 
...în frustări toate celelalte inspirații pe care nu am timp să le caut

Tot seara...
...nici mâncarea nu are gust atunci când o zi întreagă nu s-a înfruptat din roadele pasiunii

La sfârșitul zilei  rămân câteva ore. 

Ceasuri care sunt mai lungi decât celelalte adunate la un loc și înmulțite cu energia cheltuită.

Degeaba vina cade asupra oamenilor care au încercat să fure din timpul nostru. 

Ar trebui să avem câte puțin pentru fiecare: câte un strop de energie pentru colegul din stânga, câte o vorbă asumată pentru prietenii vechi, un dor pentru părinți, un banc sec pentru frați, un sărut și o înțelegere pentru iubire. La sfârșit să ne hrănim cu tot ce am dat mai departe iar seara să scoatem din rezerve acele momente din timpul zilei și să le stoarcem de viață până adormim.

Până când într-o zi, dimineața ne va stingheri și ne va trimite acolo unde ne va fi locul, gândul și creativitatea.

Până atunci,
...pe mâine și pe îndelete, fără grabă!