Dorul îți atacă inima!

Astăzi, undeva prin Iași...

"DORUL ÎȚI ATACĂ INIMA."

Se aude din spatele meu. Nu mă întorc. Mai zăbovesc. Cine ar putea ajunge la concluzia asta?

Un medic? Sună a caz patologic. S-ar putea. Dar nu.. Nu se leagă.

Poate că e o frază ruptă din conversația unui adolescent rebel și tulburat. S-ar putea. Dar nu e cazul.

Cu siguranță o femeie. Ea ar fi îndreptățită să simtă acest rezultat după ce toată noaptea a simțit efectul. Ar putea face asta. Totuși...nu.

Să fie un bărbat? Unul cu înfățișare de mascul alfa dar a cărui suflet tânjește după femela beta. Ar fi fost o priveliște tristă.

Un copil! Da, ar putea fi un copil cu dor de mamă. Câți nu suferă de această boală? Îi marchează. Ba nu. Nu se potrivește vocea. Mai bine.

Lista ar putea continua toată noaptea. Ar putea să adauge și alții zeci de variante și tot ar mai rămâne câteva de discutat.

Cu toate acestea, vinovată pentru toată dezbaterea mea se face femeia cu mințile pierdute în alte lumi, din colțul străzii. O găsesc tot timpul acolo. Gura îi este mai mereu pocită și stricată. Ceartă în permanență pe cineva. Dar astăzi am reușit să aud asta: DORUL ATACĂ INIMA. Spus simplu, resemnat. În același timp ferm și convins. Calm.

Dorul atacă inima. Dorul atacă toată ființa. Dar prima oară lovește acolo unde doare mai tare.

Poate că astăzi am prins un moment de luciditate. Poate că astăzi ar fi putut să-mi spună povestea vieții ei. Ar fi putut să-mi povestească cum a ajuns cu un picior în altă lume și cu unul în aceasta. Cum visa la cai verzi pe pereți și cum (probabil) îi poate prinde în stadiul acesta.

Priveliștea e tristă. Chiar și așa, din mintea aceea zbuciumată a ieșit ceva demn de memorat. 

Ar trebui să fim mai atenți unii la alții. Poate ne reparăm.