De ceva vreme tema morții este un subiect preferat în momentul în care îmi aleg următoarele cărți. Luna aceasta am bifat trei dintr-o lovitură: TRILOGIA FIORDURILOR.
Prima pe listă: "Între cer și pământ"
 |
| Vocea Umană |
După cărțile lui Yalom ("Efemeride", "Privind soarele în față"), primul volum al trilogiei a venit cum vine un examen după un semestru de tocit teoria. Poveștile de psihoterapie și celelalte experiențe povestite prin ochii autorului și terapeutului sunt măgulitoare. Întâlnirile sale cu moartea tatălui, a rudelor, a mentorilor relevă faptul că teama aceasta nu scapă pe nimeni. Însă, mai multe despre puterea cărților lui într-o viitoare recenzie.
Revenind, Yalom creează teorii și Yalom vindecă.
În schimb, Jon Stefansson merge pas cu pas prin vulcanul de trăiri pe care le manifestă omul atunci când moartea nu stă la discuții.
Autorul îmbolnăvește și transmite. Reușește să exprime prin cuvinte ce simte omul în momentul în care este pus la zid de singura certitudine din viața lui: moartea.
În ceea ce privește cartea, se poate spune ca moartea este un personaj, un factor care declanșează acțiunea, reprezintă punctul culminant, personajul antagonic, umbra care le păzește spatele.
"A fost odată ca niciodată o femeie care scria scrisori despre Lună, a fost odată ca niciodată o fetiță tare mândră că avea doi frați mai mari, a fost odată ca niciodată un om căruia îi puteai povesti despre orice și care îți povestea la rându-i despre orice; de acum au murit cu toții, nu a mai rămas decât Luna, care nu-i altceva decât o stâncă în cer, un bolovan nesimțitor pe care asteroizii îl lovesc la întâmplare."
Dintre toți aceștia, cel care merge mai departe cu povestea este Băiatul. Persoana prin care ies la suprafață toate metaforele și paginile întregi subliniate.
"Mama și sora lui s-au îmbolnăvit de tuse neagră, s-au prăpădit la două zile una de alta, fetița s-a stins prima. "Unde ești, Doamne?", a fost ultima întrebare a mamei iar după întrebarea asta, ultima din viață, a mai avut putere să scrie pe o hârtie Trăiește!: "Trăiește! Mama ta, care te iubește".
De ce trebuie să citești această carte?
- fiindcă și ție îți este frică de moarte, în clipele cele mai tăcute și mai apăsătoare
- fiindcă noi, oamenii, ne agităm prea mult, prea des, prea degeaba; cartea de față te potolește, îți setează parcă alte valori după care să te ghidezi mai departe
"Trebuie să pui și tu capul undeva, să aștepți răbdător să-ți crească trupul și mintea să se facă îndeajuns de puternică încât să fie în stare să înfrunte lumea de una singură."
- fiindcă viața este atât de complexă și vicleană, încât avem nevoie de încercări și deslușiri
"Trebuie să afle de ce trăiește, dar înainte de toate, dacă are și el vreun loc în viața asta"
- fiindcă abia dacă ne cunoaștem pe noi înșine
"E ușor să te legeni în iluzii când ești singur, poți să-ți confecționezi o personalitate de mai mare dragul, să te arăți plin de înțelepciune, de echilibru, să ai răspuns la toate, dar treburile stau cu totul altfel când ești printre oameni, aici trebuie efort, nu mai esti nici echilibrat și nici înțelept, de unde, câteodată nu ești decât un prostovan care scoate pe gură tot felul de minuni."
- fiindcă suntem atât de mici și Dumnezeu atât de mare, mai ales atunci când natura ne depășește
"În fața noastră fiordul se desface spre Marea Înghețată, în fața ei nu mai însemnăm nimic, în fața ei avem numai nădejdea în mila lui Dumnezeu și poate și o fărâmă de bun simț, de curaj și de dorință de a trăi."
- pentru sfaturi (când poate toată lumea a uitat ce semnificație poartă ele)
"E bine să ai un prieten adevărat pe lumea asta, atunci nu mai ești nici tu atât de ușor de rănit, ai pe cineva cu care să vorbești, pe care să-l asculți fără să fii obligat să-ți aperi sufletul."
- pentru cei pentru care cuvintele nu sunt simple instrumente ci un mod de a trăi
"Ei bine, poate că n-avem nevoie de cuvinte ca să supraviețuim, dar avem nevoie de ele ca să trăim."
- pentru cunoașterea unei alte lumi
"Din mare trăiau, ea ne hrănește pe toți cei ce viețuim aici, la marginea lumii."
pentru că la capăt de lume, în mijlocul pustiului învolburat, există oameni și "în mințile lor domnește întreg Dumnezeu"
și pentru această poveste, care seamănă atât de mult cu câte o parte din noi.
Poate că nu trăim printre sloiuri de gheață și furtuni, dar ne transformăm pe zi ce trece mai mult în ele.
Pentru că fiecare gând al Băiatului ar putea să fie cândva și al nostru.
 |
| Vocea Umană |
Lectură plăcută!
