Un oraș înseamnă o carte nouă. Observ străzile, oamenii, simt aerul și la plecare aleg cartea care îmi va inspira cel mai bine starea și momentele petrecute acolo. E cel mai bun suvenir pe care poți să-l iei cu tine.
Pentru Brașov cartea s-a ales singură. Efortul a fost minim și neplanificat. Deoarece între mine și oraș s-a stabilit de la prima vedere dragostea, cartea a venit ca o completare.
Cărticica se prezintă asemenea unei piese de teatru. Scriitorii, unul câte unul, intră în joc cu rolul cel mai bun pe care îl dețin. Comprimă în câteva pagini tot ce au mai de calitate și părăsesc scena pentru a face loc următorului act.
"În cazul acestei cărți-spectacol, sala se numește Humanitas, gazda a fost Gabriel Liiceanu, iar invitații lui: Ana Blandiana, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu."
Fiecare vine cu lecția învățată pe de rost și pregătită cu disciplina unui învățăcel. Revarsă, în mod original, povestea dragostei la prima vedere. La sfârșit îți oferă șansa să aplauzi, să te regăsești în poveste sau să ți-o amintești pe a ta.
"Prilejul invitației e vechi de când lumea și literatura: dragostea, dar nu orice fel de dragoste, ci una de un tip aparte, dragostea fulgerătoare."
În viața mea rare sau inexistente au fost ocaziile în care prima vedere a fost egală cu starea de îndrăgosteală. Acele rare întâmplări s-au legat strâns și iremediabil de orașe, cărți, melodii, obiecte și alte nimicuri. Oamenii au nevoie de mai multe priviri pentru a mă fulgera. Protagoniștii din carte, cu siguranță, m-ar dezaproba în cel mai brutal mod. La ei transpunerea se face complet, până la gânduri de genul "Vrei să mori cu mine?".
Actul I începe în copilărie. Se pun bazele, se așază decorul și..acțiune!
Pe parcursul lui îți vei aduce aminte de dragostea la vreme de restriște, când părinții îți știau și umbra, nu doar pe tine. Acea dragoste care te dădea de gol în fața lor și roșeai la gândul că ei știu.
"Îmi dădea mie să-i deschid pachețelul și apoi ronțăia din marginea biscuitului ca un șoricel, sub privirea mea extaziată și, cred, așa cum îi stă bine fiecărui băiat îndrăgostit, ușor tâmpă."
Actul II continuă pe linia vieții și ajunge direct în tumultoasa perioadă a studenției. Atunci când te-ai îndrăgosti de toate privirile doar că există una pe care știi sigur că o vei povesti și la nepoți. O privire de artist care nu-ți va da pace.
"Dacă privești multă vreme într-o prăpastie, prăpastia privește la rându-i în adâncul tău. A venit spre mine, avea în mână o pensulă muiată în carmin și, când m-a îmbrățișat, mi-a lăsat o pată pe umărul bluzei albe."
Problema cu studenția este că nu știi câte din acele priviri te vor urmări până mai departe: "Uneori mi se atrage atenția << vezi că ai o pată pe umăr >> și spun că știu."
Următorul act duce dragostea studențească la un alt nivel. Chiar mai sus cu un grad: acela de profesor universitar.
"În fața acestei zâne a catedrei am gura cusută. Nici în ruptul capului nu i-aș turna brașoave și i-aș cerși notă de trecere."
Nu îi cerșește notă de trecere, dar imploră o restanță. O vară "calvară", notițe și nopți nedormite. Totul pentru o restanță. Dar în momentul cu pricina: Surpriză!
În ultimele două acte, se maturizează personajele. Ana Blandiana aduce o misiune imposibilă pentru tânăra micută ștearsă iar Ioana Pârvulescu o amintire la 70 de ani.
"Nu știu. Nu înțeleg de ce numai cu ea alături mă simțeam în stare să am șaptezeci de ani."
Și se trage cortina.
Acum este rândul tău. Când a fost ultima dată când dragostea la prima vedere te-a marcat până la ultimul cuvânt aruncat pe o foaie?
Dacă nu îți amintești, cartea îți va oferi destule orizonturi de unde să pornești cu amintirea. O sâmbătă dimineața ar fi de ajuns.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu