Azi nu, poate Mâine

După o noapte furtunoasă, cu poduri rupte, mări galbene și tulburi, cascade vuind în spatele casei, singura speranță se vede a fi un taxi la fel de tulbur ca apa care l-a precedat în celălalt episod. Prefer să spun pas. Nu aleg calea ușoară.

Atunci mă decid ca azi nu, poate Mâine.

Azi nu fiindcă Mâine cu siguranță poate. Întotdeauna a avut această bărbăție. Exact ca Zoe. 

Astăzi prefer să nu mă gândesc peste mări și țări sau doar peste județe; sunt prea departe și poate că se vor rupe podurile în încercarea de a înstrăina pașii de locurile băștinașe.

Poate mâine vor fi mai siguri și vor arunca încălțările vechi.

Azi nu.

Poate mâine vor fi pregătiți chiar și pentru a înota în a mea Mare Galbenă și Angoasă.

Poate a îngălbenit de la gelozie. Simte și ea trădarea. Cui îi convine să îl lași pentru cineva mai bun?

Sau poate că nici nu-i pasă fiindcă s-a molipsit de la oameni. Doar ei se scufundă în propria adâncime. Rar să mai scoată capul la suprafață. Iar atunci când îl scot, încearcă să-ți îngălbenească marea ta.

Dar ce știu ei? Sunt doar niște oameni înecați în viața lor de toate zilele.

Marea e acolo, s-a rupt tot ce era de rupt, m-am întors de unde am pornit și...m-am trezit.
Întorc pagina.

El mai aprinde o țigară.

Încă nu am plecat.

Azi nu, poate mâine...