Goals: Be happy.

duminică, 13 mai 2018

(Recenzie) Fata care citea în metrou: Pagina 247


Tocmai ce am terminat cartea, însă nu cred că va ține companie vrafului de cărți citite. O mai păstrez lângă mine pentru a memora toate acele răspunsuri subliniate, pentru a le asimila cu sârguință.

Vocea Umană

"Fata care citea în metrou", de Christine Féret-Fleury este o carte despre cărți, despre biblioteci altfel, despre oameni-cărăuși (aceia care îți oferă o carte și îți schimbă sensul vieții), dar și despre schimbare, curaj și…pagina 247.


Christine Féret-Fleury


Tocmai ce am terminat cartea și mi-am spus că trebuie să trec peste pagina 247! – un moment care probabil există în viața fiecărui om, mai devreme sau mai târziu. 

Am închis cartea și mi-am închipuit că dacă aș alege ca viața mea să se desfășoare între coperți, atunci aceasta aș vrea să fie, cu siguranță!

(…)și lacrimile care, de la pagina 247, (Juliette verificase trăgând discret cu ochiul spre vecina ei) creșteau între genele tinerei, apoi se prelingeau spre colțul gurii, în timp ce pleoapele coborau și un suspin involuntar îi ridica sânii rotunzi, pe care se mula bluzița foarte cuminte. Oare de ce pagina 247? se întreba Juliette, urmărind cu privirea o umbrelă deschisă, care străbătea grăbită peronul stației (…). Ce se petrecea acolo, ce emoție apărea brusc, ce sfâșiere, ce angoasă care-ți tăia răsuflarea, ce spasm de voluptate sau de abandon?

Juliette este o tânără firavă, sensibilă, emotivă, poate că introvertită (nu știu sigur fiindcă personajele lui Christine sunt asemenea oamenilor pe care îi întâlnim o dată sau de două ori în viață, ne schimbă percepții, ne învață, dar despre care nu știm mare lucru). 

Ea găsește la un moment curajul...sau prezența de spirit de a schimba ruta pe care merge, de obicei, la muncă, ceea ce înseamnă începutul unei vieți noi:

- Îl întâlnește pe Soliman, bărbatul care miroase a praf de carte îngălbenită
- O cunoaște pe micuța Zaïte (de la care eu am avut de învațat mai multe decât de la toți adulții din carte) – o voinică, o vitează, dar și o înțelepciune în miniatură
- Tremură atunci când dă față în față cu domnul cu pălărie veche (cel pe care îl spionase de atâtea ori în metrou și despre care își închipuise că este biolog) 
- Și se înfioară atunci când înțelege cine era bătrâna din metrou, cea care ținea mereu în brațe o carte de bucate.

Evenimentele se întâmplă repede, însă nu sunt prezentate de la un cap la altul, se întrepătrund, iar finalul surprinde (cred eu) într-un mod tare plăcut.

Cât despre pagina 247... m-a cuprins încă de la început. 

Nu m-am gândit niciodată de ce se întâmplă un anumit eveniment la o anumită pagină dintr-o cutare carte. 

Însă Juliette își pune multe întrebări. Cu toate că nu are răspunsuri aproape la nici una.

Pagina 247 poate că înseamnă slăbiciune, punct mort, moartea unui personaj preferat, revoluții personale, anxietate, război...


Vi se întâmplă să citiți romane sentimentale? întrebă ea fără să se întoarcă. O să vă surprind, răspunse el. Da. Din când în când. Ce se întâmplă la pagina 247? Timpul trecea. Bărbatul părea să reflecteze la întrebare. Ori poate urmărea o amintire. Apoi spuse: La pagina 247 totul pare pierdut. Știți, e cel mai bun moment.


... cel mai bun moment să o iei de la capăt, să găsești soluții, să te oprești, să calculezi, să iei o pauză. Sau cum spune în carte, la câteva pagini distanță, amintind despre un poem scris de Mari Evans, cea care a semnat un manifest pentru multe femei de culoare, printre care și Maya Angelou: "să renaști din umilință."


I am a black woman
tall as a cypress
strong
beyond all definition still
defying place
and time
and circumstance
assailed
impervious
indestructible
Look
on me and be

renewed


Mi-a plăcut mult...

- faptul că nu sunt idealizate cărțile, în sensul în care îl explică de atâtea ori micuța Zaïte, dar și mama ei: 


Vântul, rosti ea, vântul...Ieșiți din casă, Juliette, duceți-vă să respirați! Duceți-vă să ascultați! Ați stat prea mult închisă între cărți. La fel ca el. Cărțile și oamenii au nevoie să călătorească.

Unde? Când? De ce?

- în aer liber, între oameni, în vânt, lângă o apă liniștită, în călătorii, în dimineți și sigur..în metrou

- când lucrurile nu mai merg ca unse, atunci când ai nevoie de o gură de aer sau poate atunci când îți este dor de o poveste, de cuvinte simple, dar cu mult sens

- pentru că au fost alții înaintea ta care și-au pus întrebări și este posibil să le găsești aici, la pachet cu niște răspunsuri


Vocea Umană - Fata care citea în metrou, pagina 158



O coloană sonoră buună bunăă de amestecat cu paginile din carte. Iar Kina Grannis are o voce de pus pe suflet. 


Anul trecut pe vremea asta scriam: Cum a fost la TEDx Iași 2017?

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Scrisoare către Fericire



Draga mea,

Unii te caută, alții te găsesc, unii te scriu, alții te cântă, de multe ori te joacă, te falsifică, te judecă, te ceartă, te răscolesc, dar în mare parte nu știu să aștepte.

Te-am considerat multă vreme un loz în plic. Printre toamne nesfârșite de copil nostalgic, apăreai în același timp cu mama, apoi cu un frate dolofan cu obrajii roșii și cu prima zăpadă care anunța vacanța pe care o petreceam la țară, în familie. Cozonaci, prăjituri, mirosul de lemn ars și de rufe înghețate, proaspăt aduse din ger și răsturnate pe o sobă încinsă. Atunci trăgeam lozul cel norocos. Atunci știam că începe norocul meu și că se sfârșește odată cu plecarea la școală și lăsarea lor tot acolo, unde aveam să îi găsesc și următoarea dată. Cred că atunci am învățat că nu ești o prezență permanentă. Dar tot atunci ți-am cunoscut și sora vitregă: melancolia. Vă completați reciproc fiecare în lipsa celeilalte.

Apoi am uitat. Am crescut și am crezut că mi se cuvine. Am bătut din picior, m-am supărat, m-am răzvrătit, te-am așteptat și te-am falsificat până când nu mi-a mai păsat. Te-am izgonit. Dacă ai avea un prenume acela ar fi Eva. Iar dacă ai avea un chip, nu ar fi unul complet. Ar fi dulce și blând, dar ar fi construit doar pe jumătate. Cealaltă parte ar licări ușor, intermitent, asemeni unei lumânări care se stinge.

Și te-am acceptat așa, cu toanele unui adolescent. Mi-au repetat și alții: "Fericirea nu este permanentă! Fericirea este o iubitoare de călătorii, este un spirit liber, rebelă și indecisă. O dată dai peste ea într-o carte, altă dată te pomenești că o găsești la colțul unei străzi, într-un copac gălbejit sau poate apărea într-un loc nou, nevăzut de tine. Nu are loc pe lume și nu poate fi ținută cu forța. Ți se strecoară imediat printre degete."

Astfel, m-am gândit să-ți arăt felurile în care eu și noi, ceilalți oameni pe care tu i-ai întâlnit, ne-am fericit zilele. Mă gândesc că poate nu ți-a spus nimeni până acum un mulțumesc și de aceea îți tot iei lumea în cap și te răsfiri pe unde poți. M-am gândit să îți arăt cum se vede de la noi, ca data viitoare să apari mai des, în aceleași forme, dar poate și mai multe.

Demult, într-un alt timp, un bătrân înțelept scria despre viața fericită (de vita beata) și vorbea despre tine astfel:

"Filosofii nu împlinesc ceea ce vorbesc." Totuși ei împlinesc mult tocmai fiindcă vorbesc, fiindcă gândesc cu cugetul cinstit; într-adevăr, dacă faptele le-ar fi fost asemenea vorbelor, cine ar fi fost mai fericit decât ei? Între timp, nu ai de ce să disprețuiești cuvintele nobile și inimile pline de gânduri nobile! Preocupările salutare sunt demne de laudă, indiferent de rezultat. (pag.130 - Seneca, Alt timp nu am)

Înspre zilele noastre, un personaj de carte te-a întâlnit în înaltul cerului, transformat din om în pasăre:

Valul de libertate care-mi curgea prin vene mă umplea de fericire. Clipă de clipă, spiritul meu întinerea. Cu trupul era altă poveste, îmbătrânea. Văzând cu ochii. Încercam cascadorii din ce în ce mai riscante, ca să-mi mulțumesc publicul. Și când te gândești ce ciudățenie e să-ți hrănești sufletul cu plescăitul câtorva palme împreunate. (pag. 13, Mathias Malzieu, Metamorfoză la marginea cerului)

Îi spune Le Mage și te-a plămădit în poezia sa, te-a născocit din toate aluaturile și te-a scris, mai întâi pe foaia virtuală, apoi pe cea de hârtie, să rămână veșnic atestat că ți-a dat întâlnire:


În sufletul meu
e mereu
un Ajun de Crăciun
în care ninge pe geamuri de inimă
Te aștept etern sub un brad ca un copil
visând la ținutul de mână
unde am învățat să zbor,
să răsar și să apun
ca o aproape plină lună
din liniile palmelor tale.


Cât despre mine, tot ce găsești aici, pe voce, mi-e drag și mă bucură, dar ca să-ți demonstrez amprentele tale, ți le las aici, să te întorci când vrei să pleci:

Pinterest

Pinterest


Vocea Umană


Vocea Umană
Pinterest


Vocea Umană
Vocea Umană
Vocea Umană


Cu recunoștință, 
o melancolie


sâmbătă, 21 octombrie 2017

Frida Kahlo & Coco Chanel sau despre atitudine și curaj


Nu mare mi-a fost mirarea când mi-am dat seama că o moștenesc pe Frida Kahlo. O impertinență, sigur, dar teoria are și exemple concrete, împreună cu excepții de la regulă, care ajung să întărească regula, după cum bine îmi amintesc de la matematică. Sau nu prea, fiindcă a lipsit cu desăvârșire din programa pentru filologie, după clasa a X-a.

Monosprânceana ar fi un exemplu, alături de gustul latin care nu a fost format, ci a existat dintotdeauna, a trebuit doar să îl descopăr prin diverse experiențe. De la limbă, muzică și dans, până la culorile vestimentare și băuturi, mă completează, mă fericesc și îmi oferă o familiaritate pe care nu am întâlnit-o în alte culturi. 

Excepția se referă la talentul, puterea și asumarea propriei persoane, pe care Frida le asorta unor extravaganțe personale și i le atribui în totalitate.

Despre Frida Kahlo am auzit demult, doar că primăvara aceasta am făcut cunoștință în mod oficial. I-am luat la studiat fotografiile, citatele (până la citirea unei cărți pe măsură) și am admirat puterea unei femei care a suferit din copilărie până la maturitate și mai apoi, presupun...I-am admirat picturile, culorile, felul în care își purta părul și ținutele, până când am început să-i citesc jurnalul. Acolo s-a terminat frumusețea ei (cel puțin pentru mine, pentru o vreme).

Sursă
Știu că trebuie să facem ce spune popa, nu ce face popa, dar mai știu că în momentul în care merg într-un restaurant, îmi doresc o experiență completă. Nu mă rezum doar la o mâncare excelentă, într-un cadru gălăgios, neprielnic, cu niște ospătari impertinenți și o băutură proastă. Cred că la fel se întâmplă și cu un om, respectiv artist. Cel puțin, în cazul meu, nu pot să ignor anumite principii, valori morale, atitudini pe care ajung să le cunosc despre el, ca mai apoi să mă îndrăgostesc de acel artist. Îi apreciez lucrările, îi recunosc talentul, dar acolo se stabilește granița între a-l urmări mai departe sau a rămâne cu un gust dulce-amar în ceea ce privește amintirea lui.

Tot în acest mod a avut loc și întâlnirea mea cu celebra Frida Kahlo. Am început cu entuziasm "Cartea secretă a Fridei Kahlo", de F.G Haghenbeck, care s-a diminuat pe parcurs. Poate că a fost iubirea orbitoare pentru Diego Rivera, care o făcea să se dezică de persoana ei, poate că au fost relațiile paralele, poate prea mare entuziasmul meu, dar la sfârșitul cărții doza mea de alegria se golise mult. Cu toate acestea, cel mai mult mi-a plăcut metafora pe care autorul a creat-o pentru a explica toată drama și suferința pictoriței. 
Excelent integrată în peisajul autohton al Fridei.

Dar...ce legătură are tehuana Frida Kahlo cu europeana Coco Chanel (Gabrielle Bonheur Chanel)?

În primul rând, le unește un sânge european, pe care Frida l-a moștenit de la tatăl său, un evreu maghiar. 

Apoi ambele femei și-au luat viața în propriile mâini și au purtat-o astfel până când au pus-o pe picioare. Frida din patul și ghipsul care a ținut-o la pat multă vreme, Coco Chanel din sărăcie. Au vorbit pentru femeile de pretutindeni prin atitudinea rebelă și au dat glas unor pasiuni care le-au făcut celebre: pictura și moda. 
Cât despre vestimentație, atât Frida, cât și Coco Chanel au descoperit și au purtat croiala bărbătească, trecând peste gusturile epocii respective. Și-au dezvoltat ulterior un stil propriu, pentru care fiecare este amintită și recunoscută internațional.



Frida Kahlo
Coco Chanel

Bărbăția lor nu a stat doar în pantalonii pe care i-au adoptat cu atitudine, ci și în curajul de a se afirma în fața unor timpuri dominate de partea masculină. 

A luat două înghițituri zdravene de burbon și, adoptând o nouă atitudine care avea să dureze pentru tot restul vieții, a început contraatacul: mai întâi s-a aranjat, căci dacă urma să lupte împotriva tuturor târfelor lui Diego, trebuia să arate întotdeauna bine. Apoi s-a ridicat, a pășit cochet printre invitați până când, cu seriozitatea unui general participant la o lovitură de stat, s-a oprit lângă muzicieni și le-a poruncit să interpreteze o melodie mexicană (...). - Cartea Secretă a Fridei Kahlo





Spunea cineva că marile legende ale lumii au fost date de bărbați, printre care doar Frida se numără ca reprezentantă a femeilor. Cred că este un calificativ care le dezonorează pe toate celelalte doamne care și-au lăsat o parte din parfum în istorie: Coco Chanel, Edith Piaf, Hellen Keller, Marie Curie, Malala, Eufrosina Cruz. Lista poate continua, fără a încerca să-i pun în minoritate pe bărbați, ci doar a exemplifica faptul că femeile nu s-au mulțumit doar cu prințesisme. Iar dacă au făcut-o, a se vedea Diana - prințesa zic.

Este inclusă Frida și în cartea Good Night Stories for Rebel Girls, ceea ce e just. Pasiunea, dăruirea, motivația și rezistența în fața tuturor năpastelor sunt transcrise cu pensula pe pânză, când altcineva nu ar fi arătat aceeași tărie de caracter. Asemeni lui Coco Chanel, și-a dezvoltat propriul stil, o combinație între rochiile tradiționale tehuane și o gândire modernistă și interesată de politică. Iar dacă într-o perioadă era cunoscută drep soția lui Diego Rivera, situația s-a schimbat și, multă vreme, acesta era cunoscut drept soțul Fridei Kahlo. 

Sursă


Self-Portrait with Cropped Hair, Frida Kahlo, 1940

Fii fericită, Frida! Tu ești femeia care se schimbă. Cea care pășește alături de moarte, și-a luat rămas-bun Georgia. - Cartea Secretă a Fridei Kahlo

vineri, 13 octombrie 2017

A fi sau a nu fi moldovean

Când am plecat din Iași mi s-a spus, printre altele: "Bucureștiul este moară de suflete".

În general, sunt adepta sfaturilor/vorbelor de duh, consider că mai degrabă o vorbă în plus decât o vorbă în minus, atât timp cât nu e spusă gratuit, cât se cunoaște persoana din conversație și este cât de cât prezentă în viața sfătuitorului, cât nu se transmite ca fiind o cunoștință general valabilă. Așadar, o vorbă în plus mângâie și sprijină, atunci când e spusă cu știință și bună credință, dar zguduie și împovărează când este trântită fix ca bățu-n baltă, fără a vedea mai departe de lungul nasului.

București nu e moară de suflete, dar se macină câteva vorbe.

Cred că cel mai măgulitor compliment pe care l-am primit, în calitate de moldoveancă, a fost acela verbalizat de domnul director al Festivalului Internațional Shakespeare, care auzind din întâmplare că orașul meu nu mi-a oferit bucuria teatrului în copilărie, mi-a spus:

Dorohoi...păi este un oraș care dă foarte buni spectatori de teatru.
 L-am luat ca pe un compliment. Și îl voi păstra ca atare. I-am mulțumit și sper că vom reuși să discutăm mai mult despre minunatul public de teatru și talentații actori.

De partea cealaltă, există ieftineli de vorbe pe care nici la săraci nu le-aș da. Mai ales pe acelea care fac referire la sisteme personale de valori, mai ales când cunoști cealaltă persoană doar de câteva minute. După ce am auzit că Dorohoiul dă spectatori buni de teatru, am aflat de la un alt domn, fără să fiu surprinsă, că în orașul meu: există mulți religioși...din ăștia. Niște ciudați...

Nu mă agasează replicile cu pricina atât de mult (fiindcă libertatea de exprimare), dar mi se activează nervii de moldoveancă atunci când se adresează personal! Eu am învățat de la domnul de Educație Civică, un om înalt, mai mereu prezent în costum, că libertatea mea se termină atunci când începe libertatea altcuiva și că libertatea mea nu ar trebui să rănească o altă ființă.

Astfel, mă indignă dreptul pe care și-l arogă un om atunci când își permite să măscărească felul în care un altul decide să creadă în ceva: Dumnezeu, Buda, energii, stele, picioare de scaun sau orice altceva ce poate contribui la dorința omului de a fi mai bun, de a-și croi un drum în viață. La mijloc sunt puși niște termeni atât de intimi, încât mă irită decizia unui om de a arunca niște convingeri, mai ales când nici contextul, nici falsa familiaritatea nu sunt adecvate.

A fi moldovean înseamnă a fi religios sau credincios, și da..este o diferență între acești termeni. A fi moldovean poate să nu fie despre asta, poate fi despre oameni talentați, care au muncit și nu s-au uitat în spate, poate fi despre Vaslui sau poate fi despre Iași, un oraș despre care mulți îmi spun că nu au fost niciodată acolo, poate fi despre bisericile și preoții mârșavi sau poate fi despre intimitatea și căldura unei mănăstiri care te-a învățat cum să treci prin viață. Cum spunea cineva..."dacă un om este atât de complex, ce să mai spun despre o întreagă regiune sau un întreg popor."





Sigur că aceste cuvinte vin târziu, sigur că oamenii mai au și zile proaste, dar experiența momentului mi-a amintit de o vorbă: îi vedem pe ceilalți așa cum suntem noi. Și am învățat... că indiferent de regiunea din care vine un om, de prejudecăți nu va duce lipsă, dar și că felul în care se comportă cineva pe care abia l-ai cunoscut, spune multe despre persoana sa.

Plus, știu care va fi următoarea mea lectură:


sursă
Fuck it.








vineri, 6 octombrie 2017

A spune "DA!" - vulnerabilități și bucurii à la Shonda Rhimes

Shonda Rhimes poartă pălăria albă! La muncă, dar și acasă, atunci când își scoate pantofii cu toc, se așază pe rochia scumpă, răspunzând pozitiv la rugămintea fetiței "Mami, vrei să ne jucăm?". Între timp covorul roșu o așteaptă de 45 de minute.

Shonda Rhimes creează seriale, personaje, lumi dominate de putere, președinți, povești de dragoste, regrete, dar și dependență. Serialele pe care Shonda le creionează devin favorite. Cum? Prin muncă, în primul rând. Apoi prin pasiune și devotament. De aceea poartă pălăria albă, pentru că deține controlul, puterea și conducerea. A muncit pentru sonoritatea pe care numele său îl are astăzi în America, dar nu numai.

Serialele Grey's AnatomyScandalHow to get away with murder fac parte din lumile fictive create de Shonda Rhimes, dând naștere unor personaje memorabile, precum Olivia Pope, Meredith Grey, Annalise Keating și a platoului de filmare: Shondaland.

Shonda (roșu) alături de Olivia Pope, Meredith Grey și Annalise Keating
Cu toate că viața ei pare să meargă ca pe roate, în culise se strâmbă roțile din cauza greutăților pe care le poartă pe umeri, la fel ca oricare om. Are o predispoziție către tristețe, o sperie evenimentele sociale, contactul cu oamenii și conversațiile din complezență, ieșirea din zona de confort și orice proiect care presupune un live, un discurs sau un interviu.

Așadar, cine este Shonda Rhimes în realitate?



Look! I'm...happy. Ish. I'm happyish. Kind of.



Shonda (cea care se află în intimitatea propriei persoane) se prezintă prin cartea Year of Yes: How to Dance It Out, Stand in the Sun and Be Your Own Person, o lectură prin intermediul căreia producătoarea povestește despre propriile vulnerabilități și despre cum a luptat împotriva lor: acceptând proiecte noi în viața ei. Această strategie, exact ca o matrioșka, ascundea o alta și anume aceea de a acționa, de a munci, fără a se pierde prea mult în visare. Cea din urmă, ascundea la rândul ei o altă tactică: aceea de a ieși din zona de confort.

Am going to say yes to anything and everything that scares me. For a whole year. Or until I get scared to death and you have to bury me. Ugh. My friend writes me back: Holy crap.

Sursă


The Year of Yes înseamnă nu doar o schimbare de direcție, ci salvarea drumului înspre care se îndrepta. M-am regăsit în multe exemple, am empatizat, dar m-am și amuzat fiindcă stilul în care este scrisă cartea e unul sincer, deschis și autoironic, o combinație care mereu m-a cucerit.

I did not dream of being a TV writer. Never, not once when I was here in hallowed halls of the Ivy League, did I say to myself, "Self, I want to write TV."
Over the years, every single time that Kimmel's people have asked me to be a guest on Jimmy Kimmel Live, I've said no. And no. And no. I don't tell them that I am saying no because live TV is a minefield. I don't tell them that I am saying no because I am afraid I may pee on his sofa like an excited puppy. Or fall on my face before I may even make it to the sofa. Or die. I don't say anything about any of that. Because I'm a lay, damn it. I just say no.

Cu ce ajută cartea lui Shonda Rhimes?

  • În primul rând, schimbă perspective. Când unii încurajează spunând "Visează și se va îndeplini", ea spune "Muncește și se va îndeplini!". Ce înseamnă? Că nu e de ajuns să îți propulsezi fericirea într-un viitor care oricum e incert, bazându-te doar pe niște visuri. Eu aș spune că e o combinație dintre cele două. Nu poți să muncești eficient dacă nu știi pentru ce, măcar pe termen scurt, la fel cum nu poți visa la a ajunge undeva, fără a face pașii necesari pentru îndeplinirea acelei călătorii. Dar mi se pare admirabil curajul ei de a ignora tendința socială, la fel cum face și în cazul hashtag-urilor ("A Hashtag Is Not A Movement").
Dreams are lovely. But they are just dreams. Fleeting, ephemeral. Pretty. But dreams do not come true just because you dream them. It's hard work that makes things happen. It's hard work that creates changes. BE A DOER, NOT A DREAMER.
Dar cum poți face asta?

You don't have to know. You just have to keep moving forward. You just have to keep doing something, seizing the next opportunity, staying open to trying something new. It doesn't have to fit your your vision of perfect job or the perfect life. Perfect is boring, and dreams are not real. Just ... DO.

  • În al doilea rând, recunoaște ajutorul. Faptul că aparențele înșală nu mai este o surpriză, dar urmele pe care le lasă în creierul nostru sunt greu de șters. A luat propriul exemplu. Fiind fan Whitney Huston, și-a petrecut câte o oră în fiecare dimineață din cei patru ani de liceu încercând să își poarte părul precum cântăreața.
To me, Whitney's hair was the definiton of flawless. I somehow belived that everything will be better if I could just make my hair look like Whitney's. If my hair was flawless, my life would follow suit. Because clearly Whitney had it all worked out.
A pierdut zile întregi aranjându-se conform standardelor Whitney Huston ca să afle la un salon, după șase ani de la absolvire, că aceasta purta perucă. Tot în același mod funcționează și înțelegerea performanțelor unei persoane și a felului în care își explică succesul. Unele răspunsuri se îndreaptă către meditație, sport, când de fapt fiecare se bucură de un sprijin. Problema nu este acest ajutor, ci ignorarea lui. Mai ales pentru acele femei care nu se pot bucura de o mână în plus la treburi, ajungând să se învinovățească fiindcă nu ating performanțe.


Successful, powerful working mothers who keep silent about how they take care of their homes and families, who behave as if they maybe have a clone of themselves or possess Hermione Granger's Time-Turner so they can be two places at once...well, they are making everyone else get out their curling irons. Don't do that.

  •  Și nu în ultimul rând, îndeamnă, prin propriile greșeli, experimente, discursuri și filosofii. Dobândirea succesului (indiferent de accepțiunile pe care fiecare le oferă acestui cuvânt) se face prin muncă, perseverență și ieșirea din zona de confort pe cât de mult posibil. Ea le-a bifat pe primele două, însă abia când a renunțat la comoditate și a acceptat activități care o speriau, a descoperit câte o matrioșka, păpuși care ascundeau câte o informație despre ea.
Vocea Umană
Am citit cartea având în minte statuia aceasta din Lyon, preferata mea dintre toate.

Nu este iubitul care își ține iubita în brațe, nu este tatăl care își salvează fiul, suntem fiecare dintre noi, susținându-ne atunci când ne este greu. M-a impresionat, de aceea am păstrat-o aproape în memorie, iar exemplul lui Shonda Rhimes a menținut sculptura vie în amintirea mea.
De luat aminte!


Anul trecut pe vremea asta scriam: O sfoară, un zmeu și o GIRLBOSS